Cine sunt eu dincolo de rolurile pe care le am?

Soție. Mamă. Fiică. Profesionistă. Prietenă.

Sunt roluri care ne definesc și care fac parte din viața noastră. Ne bucurăm de ele, ne construim în jurul lor și, de multe ori, găsim sens în ceea ce oferim celor din jur.

Dar, uneori, în mijlocul tuturor acestor roluri, apare o întrebare pe care poate am amânat-o mult timp: „Eu cine sunt?”

Nu „ce fac?”, nu „pentru cine sunt acolo?”, nu „ce se așteaptă de la mine?”, ci cine sunt eu atunci când nu mai încerc să fiu ceea ce ceilalți au nevoie să fiu?

Când devenim ceea ce se așteaptă de la noi

Încă din copilărie învățăm, într-un fel sau altul, ce înseamnă să fim „buni”. Să fim cuminți. Să nu supărăm. Să avem rezultate bune. Să îi facem pe părinți mândri. Să îi ajutăm pe ceilalți. Să nu dezamăgim.

Mai târziu, aceste mesaje pot căpăta alte forme. Să avem o carieră. Să avem o relație. Să avem o familie. Să fim mame bune. Să arătăm bine. Să reușim. Să fim puternice.

Și, fără să ne dăm seama, putem ajunge să construim o viață care arată bine din exterior, dar în care nu ne mai regăsim pe deplin. Nu pentru că am ales în mod conștient să ne îndepărtăm de noi, ci pentru că, pas cu pas, am învățat să fim atente la nevoile celorlalți și mai puțin atente la ale noastre.

„Trebuie” sau „îmi doresc”?

Una dintre întrebările importante în procesul de autocunoaștere este: fac acest lucru pentru că îmi doresc sau pentru că simt că trebuie?

Uneori diferența este greu de observat.

• Trebuie să accept.
• Trebuie să fiu disponibilă.
• Trebuie să fiu o mamă bună.
• Trebuie să am succes.
• Trebuie să îi mulțumesc pe ceilalți.
• Trebuie să fiu puternică.

Cuvântul „trebuie” poate deveni atât de prezent în viața noastră, încât ajungem să nu mai știm ce se află dincolo de el. Ce vreau eu? Este o întrebare simplă, dar uneori surprinzător de dificilă.

Când nu mai știm ce ne place

Autocunoașterea începe și cu lucruri aparent mici.

• Ce îți place să faci atunci când nu trebuie să demonstrezi nimic?
• Ce te face să te simți bine?
• Ce te obosește?
• Ce oameni îți fac bine?
• Ce situații accepți, deși în interiorul tău simți că nu le mai vrei?
• Ce ai face dacă nu ți-ar fi teamă că vei fi judecată?
• Ce ai alege dacă nu ar trebui să demonstrezi nimănui că ai făcut alegerea corectă?

Uneori, răspunsurile nu apar imediat. Și este în regulă. Dacă ai petrecut mult timp concentrându-te asupra nevoilor celor din jur, este posibil să ai nevoie de timp pentru a auzi din nou propria voce.

A te cunoaște nu înseamnă să îți placă totul la tine

Autocunoașterea nu este despre a descoperi o versiune perfectă a propriei persoane. Este despre a putea privi către tine cu sinceritate.

• Să îți vezi calitățile, dar și vulnerabilitățile.
• Să îți recunoști nevoile.
• Să observi ce te rănește.
• Să înțelegi de ce reacționezi într-un anumit fel.
• Să descoperi ce valori sunt importante pentru tine.
• Să observi ce repeți, chiar dacă acele comportamente nu îți mai sunt utile.

Și, poate cel mai important, să începi să faci diferența dintre ce ești tu și ceea ce ai învățat că trebuie să fii.

De ce ne este atât de greu să ne alegem pe noi?

Pentru că uneori alegerea de sine vine cu vinovăție.

• Dacă spun nu, îl voi dezamăgi.
• Dacă aleg ce îmi doresc eu, voi părea egoistă.
• Dacă pun limite, poate mă va respinge.
• Dacă aleg alt drum decât cel pe care îl așteaptă familia mea, poate voi dezamăgi.

În spatele acestor gânduri poate exista o teamă profundă: teama de a pierde iubirea, acceptarea sau apartenența.

De aceea, a învăța să te alegi nu înseamnă să începi să îi ignori pe ceilalți. Înseamnă să înveți că și tu faci parte din ecuație. Nevoile tale contează. Emoțiile tale contează. Limitele tale contează. Dorințele tale contează.

Poți să fii o persoană bună fără să fii disponibilă pentru toată lumea

Există o diferență între a fi atentă la ceilalți și a te abandona pe tine pentru ceilalți.

• Poți fi generoasă fără să spui „da” de fiecare dată.
• Poți fi iubitoare și să ai limite.
• Poți fi o mamă bună și să ai nevoie de timp pentru tine.
• Poți să îți iubești partenerul fără să renunți la propria identitate.
• Poți să îți respecți părinții fără să îți trăiești viața exclusiv conform așteptărilor lor.
• Poți să fii o persoană empatică fără să preiei responsabilitatea pentru toate emoțiile celor din jur.

A te pune și pe tine în grijă nu este egoism.

O întrebare pe care merită să ți-o pui

Imaginează-ți pentru câteva momente că nimeni nu te-ar judeca. Nu familia. Nu partenerul. Nu prietenii. Nu colegii. Nu societatea. Și imaginează-ți că nu trebuie să demonstrezi nimic.

Ce ai alege pentru tine?

Poate un alt drum profesional. Poate mai mult timp pentru tine. Poate o relație diferită. Poate să spui „nu”. Poate să începi ceva ce ai tot amânat. Poate să renunți la ceva ce nu îți mai face bine.

Sau poate nu ai încă un răspuns. Și acesta este un răspuns în sine. Poate că ai nevoie, înainte de toate, să începi să te asculți.

Autocunoașterea este un proces

Nu există o zi în care te trezești și poți spune: „Acum mă cunosc complet.” Ne schimbăm. Trecem prin experiențe. Avem relații care ne transformă. Devenim părinți, parteneri, profesioniști. Pierdem oameni, câștigăm alți oameni, schimbăm perspective.

Ceea ce îți doreai la 20 de ani poate să nu mai fie ceea ce îți dorești la 30 sau 40. Și este în regulă.

Autocunoașterea înseamnă și să îți dai voie să descoperi că te-ai schimbat. Să nu rămâi fidelă unei versiuni mai vechi a ta doar pentru că ceilalți s-au obișnuit cu ea.

De unde poți începe?

Poți începe cu câteva întrebări simple:

• Ce îmi face bine în acest moment?
• Ce mă consumă?
• Ce tolerez, deși nu îmi mai doresc?
• Ce fac din dorință și ce fac din teamă?
• Ce îmi este greu să refuz?
• În ce situații simt că trebuie să fiu „perfectă”?
• Ce aș face diferit dacă nu mi-ar fi teamă de judecata celorlalți?
• Ce parte din mine am neglijat în ultima perioadă?
• Ce nevoie a mea amân cel mai des?
• Ce aș vrea să schimb în relația cu mine?

Nu este nevoie să găsești imediat răspunsurile. Uneori, simplul fapt că începi să îți pui aceste întrebări poate deschide un spațiu nou de reflecție.

Poate că nu trebuie să devii altcineva

Trăim într-o perioadă în care ni se vorbește foarte mult despre dezvoltare personală, despre a deveni „cea mai bună versiune a noastră”, despre a ne îmbunătăți permanent.

Dar poate că uneori întrebarea nu este „cum pot deveni mai bună?”, ci „cum pot să mă cunosc mai bine și să fiu mai aproape de cine sunt cu adevărat?”

Pentru că poate nu ai nevoie să devii o altă persoană. Poate ai nevoie să renunți, treptat, la ceea ce ai învățat că trebuie să fii. Să îți asculți mai mult vocea. Să îți recunoști nevoile. Să îți accepți imperfecțiunile. Să îți pui limite. Să îți dai voie să alegi.

Și, mai ales, să construiești o relație cu tine în care să nu fii nevoită să demonstrezi permanent că meriți să fii iubită, apreciată sau suficient de bună.

Poate că autocunoașterea începe în momentul în care îți permiți, pentru prima dată, să te întrebi cu adevărat: „Ce îmi doresc eu?”